O adolescentă de 14 ani din Vaslui a fost găsită de oamenii legii, după ce familia o dăduse dispărută. Oamenii legii au depistat locul unde se afla, teafără și nevătămată, cu doi bărbați cu care se iubea.
În timp ce părinții domișoarei își făceau griji și o căutau în lung și-n lat prin Vaslui, tânăra de doar 14 ani era în Iași. La mulți kilometri distanță, adolescenta se afla în compania a doi bărbați, unul de 19 ani, celălalt de 25. După cum au declarat autoritățile, minora întreținea relații intime cu amândoi, într-o parcare.
Fata nu ar fi fost descoperită dacă un domn nu ar fi sunat, îngrijorat, la poliție. Bărbatul a auzit-o țipând și credea că era bătută. De fapt, domnișoara țipa din total alte motive.
„În noaptea de 30 spre 31 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la faptul că doi tineri și o tânără întrețin relații sexuale într-o parcare din municipiul Iași. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat cele trei persoane, respectiv o minoră și doi tineri, de 19 ani și 25 de ani”, a transmis IPJ Iași. (CITEȘTE ȘI: Tragedie cumplită! Violeta a fost găsită fără viață în portbagajul unei mașini, după ce fusese dată dispărută de familie)
Din moment ce este ilegală întreținerea de relații intime cu o minoră de 14 ani, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru cei doi bărbați.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, au precizat reprezentanții IPJ Iași.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre bărbați era iubitul tinerei, iar celălalt era prieten cu el. Tânăra s-ar fi dat de bună voie, fără să fie silită de cei doi. (CITEȘTE ȘI: Andreea este dispărută de 80 de zile. Incredibil ce au găsit acum anchetatorii în mașina iubitului ei, principalul suspect)